Mâna stânga a întunericului

Nemira Publishing House
5.0
1 件のレビュー
電子書籍
236
ページ

この電子書籍について

Roman câștigător al premiilor HUGO & NEBULA


Un sol uman este trimis de unul singur pe planeta Iarnă, o lume acoperită de gheață, lipsită de prejudecăți sexuale, populată de oameni cu genuri fluide. Scopul acestui sol este să înlesnească includerea Iernii într-o civilizație intergalactică aflată în continuă creștere. Dar, pentru a face acest lucru, el trebuie să împace diferențele dintre felul său de a vedea lumea și cel al culturii stranii, fascinante pe care o întâlnește.

Descriind cu finețe detalii psihologice, sociale, precum și emoțiile umane trăite pe o planetă extraterestră, Mâna stângă a întunericului este un punct de referință în literatura science-fiction.

 

„O capodoperă a genului science-fiction.“

Newsweek

 

„O poveste ca o bijuterie.“

Frank Herbert

 

Mâna stângă a întunericului nu este o carte despre viitor. Este un roman despre prezentul continuu al naturii umane, cu teme valabile atât în 1969, când a apărut pentru întâia oară, cât și acum, jumătate de secol mai târziu, dar și, probabil, peste o sută de ani. Fiindcă unele teme sunt nemuritoare, iar măiestria marilor scriitori stă în puterea de a le da o formă cu care să străpungă timpul, navigând cu ușurință prin mințile cititorilor în nesfârșitul ocean al mentalului colectiv.“

Marian Coman, redactor-șef Armada

評価とレビュー

5.0
1 件のレビュー

著者について

URSULA KROEBER LE GUIN (1929–2018) a fost fiica antropologului Alfred L. Kroeber și a scriitoarei Theodora Kroeber. Și-a luat licența în limbi romanice la Columbia University și a studiat apoi în Franța, unde l-a cunoscut pe viitorul său soț, istoricul Charles Le Guin. Celebră pentru măiestria sa literară și pentru explorarea temelor legate de taoism, anarhie, feminism, psihologie și sociologie, a debutat ca romancier în 1966. Este considerată una dintre cele mai bune autoare de science-fiction și fantasy. A câștigat numeroase premii Hugo și Nebula, cele mai însemnate pentru romanele Mâna stângă a întunericuluiDeposedații și Sfâșierea cerului, toate, în pregătire în Armada. Foarte cunoscute sunt și volumele Lumea lui Rocanon sau Orașul iluziilor (Nemira, 2015).

この電子書籍を評価する

ご感想をお聞かせください。

読書情報

スマートフォンとタブレット
AndroidiPad / iPhone 用の Google Play ブックス アプリをインストールしてください。このアプリがアカウントと自動的に同期するため、どこでもオンラインやオフラインで読むことができます。
ノートパソコンとデスクトップ パソコン
Google Play で購入したオーディブックは、パソコンのウェブブラウザで再生できます。
電子書籍リーダーなどのデバイス
Kobo 電子書籍リーダーなどの E Ink デバイスで読むには、ファイルをダウンロードしてデバイスに転送する必要があります。サポートされている電子書籍リーダーにファイルを転送する方法について詳しくは、ヘルプセンターをご覧ください。