Jocul vieții și cum să-l jucăm

· Grup Editorial Litera
5.0
13 reviews
Ebook
77
Pages

About this ebook

Cartea care a schimbat viețile a milioane de oameni

Jocul


Așadar, vedem că, pentru a juca cu succes jocul vieții, trebuie să ne antrenăm facultatea de a ne imagina. Un om cu această abilitate, antrenat să își imagineze doar binele, va atrage în viața sa „toate dreptele dorințe ale inimii“ – sănătate, bogăție, iubire, prieteni, expresia perfectă a sinelui, idealurile cele mai înalte.


Imaginația a fost supranumită „foarfeca minții“, care taie și taie, zi după zi, imaginile văzute, iar omul își întâlnește propriile creații, mai devreme sau mai târziu, în lumea exterioară. Pentru a și antrena cu succes imaginația, omul trebuie să înțeleagă cum îi funcționează mintea. Grecii au spus „Cunoaște te pe tine însuți!“


Există trei planuri ale minții: subconștientul, conștientul și supraconștientul. Subconștientul este, pur și simplu, putere fără direcție. El este ca aburul sau electricitatea și face ceea ce este direcționat să facă; el nu are putere să influențeze. Tot ceea ce omul simte profund sau imaginează cu claritate este imprimat în subconștient și este executat în cele mai mici detalii.


Iubirea


Adevărata iubire este dezinteresată și eliberată de teamă. Ea se revarsă asupra obiectului afecțiunii ei fără a cere nimic în schimb. Bucuria ei se găsește în bucuria de a dărui. Iubirea este Dumnezeu manifestat și cea mai puternică forță magnetică din univers. Iubirea pură, lipsită de egoism, atrage ceea ce îi aparține; nu trebuie să caute sau să ceară. Foarte puțini au o vagă idee despre adevărata iubire. Omul este egoist, tiranic și temător în afecțiunile lui, pierzând astfel obiectul iubirii lui. Gelozia este cel mai rău dușman al iubirii, căci imaginația se dezlănțuiește, văzând ființa iubită atrasă de altcineva, și, inevitabil, aceste temeri devin realitate dacă nu sunt neutralizate.

Ratings and reviews

5.0
13 reviews
Liviu Dumitrascu
October 29, 2020
Trageți aer în piept și conectați-va cu aceast minunat spirit.
Did you find this helpful?

Rate this ebook

Tell us what you think.

Reading information

Smartphones and tablets
Install the Google Play Books app for Android and iPad/iPhone. It syncs automatically with your account and allows you to read online or offline wherever you are.
Laptops and computers
You can listen to audiobooks purchased on Google Play using your computer's web browser.
eReaders and other devices
To read on e-ink devices like Kobo eReaders, you'll need to download a file and transfer it to your device. Follow the detailed Help Center instructions to transfer the files to supported eReaders.