Creierul şi inteligenţa emoţională: noi perspective

· Curtea Veche Publishing
5.0
3 reviews
Ebook
112
Pages

About this ebook

Care este legătura dintre creativitate, motivație, stres, empatie și neuroplasticitate și inteligența emoțională?

Potrivit lui Daniel Goleman, pentru a lua o decizie bună, avem nevoie de sentimente referitoare la ceea ce gândim. Ideile şi cercetările ştiinţifice pe care le prezintă în acest volum sunt foarte importante în climatul economic actual – procesul de luare a deciziilor este crucial pentru orice lider. Cartea sa abordează acea parte a biologiei creierului care susţine funcţionarea componentelor inteligenţei emoţionale, printre care conştiinţa de sine, empatia, autocontrolul şi creativitatea!

– Jennifer Ringler

Cartea lui Daniel Goleman este ideală pentru pedagogii care încearcă să înţeleagă atât sistemul emoţional al elevilor, cât şi pe al lor. Autorul dezvăluie caracteristicile definitorii ale inteligenţei emoţionale, care o diferenţiază de IQ. Pe baza observaţiilor sale şi a descoperirilor oamenilor de ştiinţă din diverse domenii, Goleman stabilește care sunt conexiunile dintre ariile cerebrale şi componentele inteligenţei emoţionale.

– Lauren O'Neil

În 1995, chiar înainte să apară cartea mea, "Inteligența emoțională", îmi amintesc că mă gândeam că materialul ar reprezenta o reușită dacă într-o zi s-ar întâmpla să aud doi străini vorbind și unul să folosească sintagma „inteligență emoțională“, iar celălalt chiar să știe ce înseamnă aceasta. Acest lucru ar presupune că noțiunea de inteligență emoțională (...) a devenit o memă, o idee nouă, o parte componentă a culturii actuale. Așteptările mi-au fost cu mult depășite. Inteligența emoțională s-a dovedit a fi un model influent în domeniul educației sub forma învățării socio-emoționale, este recunoscută ca fiind un ingredient de bază în leadershipul de excepție și, în egală măsură, un aspect necesar unei vieți împlinite.

Daniel Goleman

În ultimii ani, cunoştinţele despre bazele neurologice ale inteligenţei emoţionale s-au înmulţit considerabil datorită noilor studii din neuroştiinţe. În această carte, Daniel Goleman reuneşte cele mai relevante informaţii despre dinamica neuronală care susţine formarea și dezvoltarea abilităţilor ce depind de inteligenţa emoţională. Veţi descoperi: diferenţele dintre inteligenţa emoţională şi IQ; dinamica neuronală a creativităţii; starea ideală a creierului pentru a atinge performanţe optime; ce este creierul social; radarul etic al creierului; creierul 2.0 – creierul în era web-ului; metode de gestionare a stresului; tehnicile de perfecţionare a inteligenţei emoţionale; aplicaţiile acestor cercetări în coaching, management, resurse umane şi educaţie.

Ratings and reviews

5.0
3 reviews
Alex Radu
May 18, 2023
recomand cu încredere prima
Did you find this helpful?

About the author

Autor al bestsellerului mondial Inteligenţa emoţională, apărut prima dată în 1995, DANIEL GOLEMAN (n. 7 martie 1946) este psiholog şi cercetător în domeniul psihologiei clinice şi al ştiinţelor comportamentale, domenii în care şi-a obţinut doctoratul la Harvard. A primit premiul Career Achievement (Premiul pentru Întreaga Carieră) din partea American Psychological Association (Asociaţia Americană de Psihologie). A colaborat cu numeroase publicaţii prestigioase, printre care The New York Times, People, Time, Journal of Social and Clinical Psychology, Psychology Today, Publisher’s Weekly, Journal of Transpersonal Psychology, Observer, American Journal of Psychotherapy, Journal of Consulting and Clinical Psychology şi Journal of Applied Behavioral Science. Pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.


Dr. Goleman a publicat mai bine de 12 ani articole despre ştiinţele creie­rului şi comportamentale în The New York Times. Este cofondator al Collaborative for Academic, Social and Emotional Learning şi codirector al Consortium for Research on Emotional Intelligence in Organizations. Cartea Creierul şi inteligenţa emoţională. Noi perspective este o continuare firească a preocupărilor autorului referitoare la bazele neurologice ale abilităţilor ce ţin de inteligenţa emoţională (IE), prezentând studii de neuroştiinţe ce relevă circuitele cerebrale implicate direct în funcţionarea IE.

Dintre cărţile semnate de Daniel Goleman, Curtea Veche Publishing a publicat:


Inteligenţa emoţională;

Inteligenţa emoţională în Leadership;

Inteligenţa socială. Noua ştiinţă a relaţiilor umane;

Emoţii vindecătoare. Dialoguri cu Dalai Lama despre raţiune, emoţii şi sănătate;

Inteligenţa ecologică. Cunoaşte costul ascuns al fiecărui produs cumpărat şi cum influenţează acesta lumea în care trăim;

Emoţiile distructive. Cum le putem depăşi? 

Dialog ştiinţific cu Dalai Lama;

Focus. Motivaţia ascunsă a performanţei;

Forţa binelui. Viziunea lui Dalai Lama pentru lumea de azi;

Leadership. Puterea inteligenţei emoţionale (selecţie de texte);

Ce înseamnă să fii un lider bun. De ce este importantă inteligenţa emoţională.

Rate this ebook

Tell us what you think.

Reading information

Smartphones and tablets
Install the Google Play Books app for Android and iPad/iPhone. It syncs automatically with your account and allows you to read online or offline wherever you are.
Laptops and computers
You can listen to audiobooks purchased on Google Play using your computer's web browser.
eReaders and other devices
To read on e-ink devices like Kobo eReaders, you'll need to download a file and transfer it to your device. Follow the detailed Help Center instructions to transfer the files to supported eReaders.