La aproape două sute de ani de când şi-a încheiat cariera literară, Ann Radeliffe nu determină încă formularea unei judecăţi critice unitare a celor care îi comentează opera. Scrierilor ei, care - la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi vreme îndelungată după aceea - au fost printre cele mai populare ale epocii, li se consacră astăzi rare analize menite să explice imensul interes al cititorilor: ele sunt menţionate doar printre alte dovezi ale unei mentalităţi ce se modifică repede sub impulsul unor cauze complexe. Câteodată se spune despre ea că a fost „scriitorul care a adus în Anglia fascinaţia romantismului“ şi că „era firesc ca talentul ei să producă un ecou atât de larg printre contemporani.“
În acelaşi timp, însă, se foloseşte un cuvânt rostit cândva de
Walter Scott care reflectă o admiraţie autentică faţă de o întemeietoare de tradiţie şi se afirmă că „singura ei calitate e suspansul adăugându-se, cu o maliţie neascunsă: „după ce şi-a suspendat cititorul, ea îl lasă să cadă și să se izbească foarte rău“.